Am auzit mai demult o predica al unui emigrant romano-american pe la o Voce la radio si trebuie sa recunosc ca m-a impresionat, adica le avea, ce mai... Ce spunea el conteaza mai putin, dar cum le mai spunea... Voce de mafiot italian cu inflexiuni de macelar si ti-l puteai usor imagina vioi cu gesturi scurte, burta si chelie a la Danny DeVito.
Si avea omu` un mod al lui de a fi convingator si foooarte pragmatic. Avea o atitudine robusta de om care stie ce vrea si stie ce vorbeste si vreo nevasta infipta pe acasa. Si a dat o pilda (nu-i vorba ca le zicea numai in pilde, si le zicea bine cum le zice tiganul lautar daca e si oltean, aproape de sufletul ascultatorului, de te topeste).
Zice: s-a facut odata o intrecere in New York (adica ce oras o fi - spun asa ca am si eu harul meu si nu ma las mai prejos). Si s-a dat startul si fiecare alerga cum putea si cat de repede il tineau madularele. Ei bine, unu nu a alergat cu ceilalti si in fata unei guri de metrou s-a facut disparut. Si in timp ce altii alergau la suprafata, el ajunge mai repede cu metroul pe partea cealalta, asteapta sa ajunga si ceilalti... Dar intre timp se odihnise... Prinde cursa la finish si castiga.
Imaginati-va cata tristete pentru parintii lui cand au aflat... Cata rusine fata de fratii lor, cata durere...
Adica ce-a facut el? Ce inseamna sa iei metroul, concluzioneaza. Ce inseamna sa mergi pe sub pamant, pe dedesupt, la intuneric, cu dedesupturi... Asa si cu noi. Nu degeaba Mantuitorul ne-a dat calea dreapta. Da (hotarat, cu vocea pe tonalitati joase dupa ce a trecut-o prin toate inflexiunile imaginabile).
Si ziceam, ce mai facem noi pe la metrou? Fugim pana acolo ca sa ajungem acasa si ne dorim sa ne duca in oras la bulevard, frumos imbracati in haina de sarbatoare, sa flirtam cu trecatorii si sa ne hlizim. Dar trebuie sa ajungem acasa, sa ne facem somnul si ne oprim langa un stalp din acelea cu inimioare desenate, sau din acelea cu obscenitati scrijelite si vorbim vorbele pe care nu am apucat sa le spunem in cursul zilei si ne promitem o noua zi cu soare si ca vom merge in oras saptamana urmatoare, negresit cand se face targ (doamne ce asi manca o vata de zahar...), sau expozitie cu vanzare, sau concert. Si mereu, stalpul cu inimioare, sau obscenitati ne face sa ne simtim mai bine si intr-un fel masochist savuram mirosul de metrou, obscenitatile, lipsa de culoare a trecatorilor grabiti fiindca toate astea sunt, intr-un fel, si ale noastre.
Ruxandra
powerd by
Mic breviar anodin project
duminică, 29 martie 2009
sâmbătă, 7 februarie 2009
Vine greu si cand vine e plin de oameni
Saptamana asta am umblat telel(ea) prin metrou si pentru ca cine ma-nsotea si cunostea acea parte a orasului subpamantean, a incurcat statiile prin circuite neuronale greu de precizat, am facut o bucla tur-retur cu metroul intre Muncii si Dristor. Bucla facuta in gol era cumva ca un bug sau un rebut fiindca, dupa cum am putut sa-mi dau seama, nu eram singura acolo, impreuna cu cine ma-nsotea, ci mai erau si alti calatori absenti care pesemne stiau de bug, sau bucla sau ce o fi atunci cand metroul intoarce si raman calatori lenesi care vor sa prinda un loc pe scaun, iar lenea lor parea cu atat mai mare cu cat ramaneau in picioare ca si cum nu ar fi fost dispusi sa iroseasca nici un strop de energie (ipoteza ca le-ar fi fost teama de vreun control nu pare plauzibila dat fiindca metroul e cunoscut prin nonsalanta cu care gazduieste pe toata lumea).
Incepand cu inceputul, metroul imi pare ceea ce poarta de colo-colo pe toata lumea care intra in schimbul unei taxe, sau functii (mai existau si acele abonamente gratuite cu poza si tot tacamul, iar la rubrica functie se nota cu pixul "sotie", "sot " si "fiu" si "fiica", abonamente pe care acum le-au schimbat cu cartele in toata regula) si fara a ma putea considera un expert in acest domeniu, cu toate ca am avut destule ocazii sa vad metroul si ceea ce inseamna el din mai multe unghiuri care mai de care mai diferite, cred ca metroul pe langa a fi un vehicul este un corp de oameni ce pulseaza incoace si incolo ca o meduza, care-incotro, asa ca atunci cand esti inauntru nu mai poti spune cu certitudine intotdeauna daca simpla pozitie a corpului in spatiu inseamna ca esti un individ, sau daca esti o fibra dintr-un muschi colectiv, dar oricum faci parte din multimea lui Gustave Le Bon, iar in situatii nefavorabile (cum ar fi aglomeratia) imprumuti miscarile celor cu care te alaturi si undele corpurilor ce te-mpresoara indiferent daca te poti tine pe propriile picioare atunci cand trenul pune spre exemplu o frana, sau esti genul care cade moale pe trupul vecinului, devenit in astfel de situatii contraparte.
Trecand mai departe, putina lume se imagineaza stand singur in metrou si din punctul de vedere al publicului larg aceasta ar semana cu un serial din "Zona crepusculara", dar daca ar face-o (cum este cazul unor angajati care calatoresc pana la depou), s-ar trezi intr-o zona libera de oameni pe acele coridoare austere si intunecate. Prin coridoare si tronsoane, metroul este si altceva decat un circuit de puncte care te scoate afara. Si daca in piftia aglomerata de oameni esti parte dintr-o meduza, in lipsa oricui te identifici cu vehiculul ca si cum dupa un cataclism, sau inainte de el, lumea devine populata de fiinte non-umane cum ar fi astazi masinile, iar pe atunci reptilele si seamana cu ceea ce simti atunci cand privesti galaxiile asa cum sunt ele reci, sau dupa ce s-au scuturat de toate proiectiile oamenilor.
Ajungand la final, este greu de crezut ca cineva traind experienta descrisa mai sus se poate sustrage impulsului de a actiona si cu exceptia celor care sunt obisnuiti fiind platiti pentru asta cu spor la salariu calculat in procente pentru experienta numita "subteran", oamenii ce conjunctural, intamplator si mai ales neasteptat, se trezesc in atare situatie incep sa faca lucruri ca si cum ar fi singuri pe lume si am auzit de la cineva mai demult cum metroul i-a devenit punga de urlat inainte ca aceasta sa se fi inventata. Dar asta este deja alta poveste.
Eu una imi imaginez ca metroul trebuie sa fi fost la inceput pe la noi un proiect de curte veche bucuresteana prin care se asigura o fuga rapida dintr-o situatie neprevazuta cum ar fi un asediu asupra cetatii, dar pe vremea aceea circulai cu trasura. Dincolo de istorie, reverie si realitatea anodina de astazi, imi amintesc de jocurile din copilarie in care ne imaginam "cum ar fi daca": "Cum ar fi daca am face un tunel in pamant si am ajunge pe partea cealalta a pamantului?" " Hiii, in China, sau America, sau Indonezia, sau pe o insula in oceanul Pacific... Dar ce facem daca dam de apa?""Ei si tu... Luam galeata si o scoatem la capat.""Atunci asa ramane? Are taicatu` vreo lopata pe acasa. Am vazut intr-un film [...]"
Ruxandra - Rapid eye movement mood
powerd by
Mic breviar anodin
Incepand cu inceputul, metroul imi pare ceea ce poarta de colo-colo pe toata lumea care intra in schimbul unei taxe, sau functii (mai existau si acele abonamente gratuite cu poza si tot tacamul, iar la rubrica functie se nota cu pixul "sotie", "sot " si "fiu" si "fiica", abonamente pe care acum le-au schimbat cu cartele in toata regula) si fara a ma putea considera un expert in acest domeniu, cu toate ca am avut destule ocazii sa vad metroul si ceea ce inseamna el din mai multe unghiuri care mai de care mai diferite, cred ca metroul pe langa a fi un vehicul este un corp de oameni ce pulseaza incoace si incolo ca o meduza, care-incotro, asa ca atunci cand esti inauntru nu mai poti spune cu certitudine intotdeauna daca simpla pozitie a corpului in spatiu inseamna ca esti un individ, sau daca esti o fibra dintr-un muschi colectiv, dar oricum faci parte din multimea lui Gustave Le Bon, iar in situatii nefavorabile (cum ar fi aglomeratia) imprumuti miscarile celor cu care te alaturi si undele corpurilor ce te-mpresoara indiferent daca te poti tine pe propriile picioare atunci cand trenul pune spre exemplu o frana, sau esti genul care cade moale pe trupul vecinului, devenit in astfel de situatii contraparte.
Trecand mai departe, putina lume se imagineaza stand singur in metrou si din punctul de vedere al publicului larg aceasta ar semana cu un serial din "Zona crepusculara", dar daca ar face-o (cum este cazul unor angajati care calatoresc pana la depou), s-ar trezi intr-o zona libera de oameni pe acele coridoare austere si intunecate. Prin coridoare si tronsoane, metroul este si altceva decat un circuit de puncte care te scoate afara. Si daca in piftia aglomerata de oameni esti parte dintr-o meduza, in lipsa oricui te identifici cu vehiculul ca si cum dupa un cataclism, sau inainte de el, lumea devine populata de fiinte non-umane cum ar fi astazi masinile, iar pe atunci reptilele si seamana cu ceea ce simti atunci cand privesti galaxiile asa cum sunt ele reci, sau dupa ce s-au scuturat de toate proiectiile oamenilor.
Ajungand la final, este greu de crezut ca cineva traind experienta descrisa mai sus se poate sustrage impulsului de a actiona si cu exceptia celor care sunt obisnuiti fiind platiti pentru asta cu spor la salariu calculat in procente pentru experienta numita "subteran", oamenii ce conjunctural, intamplator si mai ales neasteptat, se trezesc in atare situatie incep sa faca lucruri ca si cum ar fi singuri pe lume si am auzit de la cineva mai demult cum metroul i-a devenit punga de urlat inainte ca aceasta sa se fi inventata. Dar asta este deja alta poveste.
Eu una imi imaginez ca metroul trebuie sa fi fost la inceput pe la noi un proiect de curte veche bucuresteana prin care se asigura o fuga rapida dintr-o situatie neprevazuta cum ar fi un asediu asupra cetatii, dar pe vremea aceea circulai cu trasura. Dincolo de istorie, reverie si realitatea anodina de astazi, imi amintesc de jocurile din copilarie in care ne imaginam "cum ar fi daca": "Cum ar fi daca am face un tunel in pamant si am ajunge pe partea cealalta a pamantului?" " Hiii, in China, sau America, sau Indonezia, sau pe o insula in oceanul Pacific... Dar ce facem daca dam de apa?""Ei si tu... Luam galeata si o scoatem la capat.""Atunci asa ramane? Are taicatu` vreo lopata pe acasa. Am vazut intr-un film [...]"
Ruxandra - Rapid eye movement mood
powerd by
Mic breviar anodin
joi, 15 ianuarie 2009
miercuri, 14 ianuarie 2009
Interludiu (1)
Despre metrou in literatura de specialitate
"Nu departe de acolo se casca metroul atragand in gura lui neagra grupuri de imprudenti. La anumite intervale, se producea miscarea inversa si, in mod penibil, voma un grup de indivizi palizi si slabiti, purtand in haine mirosul maruntaielor monstrului, care duhneau puternic.
(...) Cu un zgomot de sugere, acesta [metroul] absorbi sub ochii ei 5 persoane, dintre care 3 de la tara, care duceau cosuri cu gaste, si trebui sa intoarca ochii ca sa-si revina in fire".
Specialist: Boris Vian - "Toamna la Pekin"
(koh-i-noor)
"Nu departe de acolo se casca metroul atragand in gura lui neagra grupuri de imprudenti. La anumite intervale, se producea miscarea inversa si, in mod penibil, voma un grup de indivizi palizi si slabiti, purtand in haine mirosul maruntaielor monstrului, care duhneau puternic.
(...) Cu un zgomot de sugere, acesta [metroul] absorbi sub ochii ei 5 persoane, dintre care 3 de la tara, care duceau cosuri cu gaste, si trebui sa intoarca ochii ca sa-si revina in fire".
Specialist: Boris Vian - "Toamna la Pekin"
(koh-i-noor)
miercuri, 7 ianuarie 2009
“Avem nevoieee de Dumnezeeeu…”
Cele doua persoane s-au urcat in tren dintr-o urbe dunareana ce o voi lasa in mod voit necunoscuta (faptul ca se cheama Orşova nu are nimic a face cu asta). Dumneaei – domnisoara prezentabila si intretinuta (bine) pe la salile de fitness; el, verisor de gradul I, putin obez dar obedient (cvasi-aliteratie aproape voita) si cumva simpatic, chiar putin minor in ciuda fizicului sau ce a luat-o de mult razna.
Ma intelegi, prietene, evidenta asemanarii dintre metrou si tren (care li se trage de la lagatura de rudenie) nu are sens sa ti-o mai explic, nici sa ti-o desenez macar. Este o legatura tipica bunic-nepot. Exista insa si alte legaturi subtile si indestructibile ce plutesc in eterul din jurul celor doua si fac asemanarea si mai brutala si mai nociva – oamenii care traiesc pe spinarile si burtile subnumitilor.
Domnul controlor – de profesie naş[i] – s-a lasat pacalit de aspectul major al infantului si n-a crezut in ruptul capului, sau al buzunarului de la veston, ca puştiul cu pricina merita reducerea de elev. Don’shoara, intrerupta din procesul de invatare spornica cu scopul devenii unui neinfricat organ (politienesc) – simti brusc mici pocnituri ale nomenclaturii in vena jugulara si se porni intr-o avalansa lingvistica perfecta si teatrala in apararea micutului pe care il reprezenta.
Si asa se declansara, in fiecare, viziuni proprii asupra subiectului:
- naşul il vedea pe minor aruncat din tren in Craiova sau mai bine chiar din mers, ce atata circ, cu bagaj cu tot, don'shoara!,
- tanara svelta il vedea pe naş asupritor si abuziv si poate material didactic la lectiile de tragere,
- minorul il vedea pe taica-su cum ii aduce la tren buletinul doveditor,
- un tanar subtirel si cam spiritual dpdv civic (aparut din spatele vagonului) il vedea pe naş cum ii dadea amenda pentru presupuse injurii si infamii (ceea ce vazuse si tanara, putin mai devreme),
- blondul pocait de pe locul de la geam incerca in continuare sa il vada pe Dumnezeu,
- femeile cu voci pitigaiate, abia sculate din plictiseala, ii vedeau pe toti si aruncau cu tonalitatile lor subtirele in fiecare in parte.
Doar cersetoarea oarba nu vedea pe nimeni, sau cel putin asa I s-a spus ca ar trebui sa nu vada. Fetitele cantatoare cu parul masliniu isi vedeau de colindul lor si circul cu alaiul de elefanti, gorile si ursi grizzly isi vedea de drum nestingherit pe culoarele trenului.
Peste toti si peste toate, din castile blondului pocait razbeau cu patima disco vocile prozelite si impaciuitoarele “Avem nevoieee de Dumnezeeeu…” ce aveau sa ne urmareasca pe toti mult timp dupa ce lucrurile vor fi luat intorsatura asteptata si libidica.
Dupa un interval de pace, menit ca fiecare sa isi revizuiasca pozitia si banii din dotare – tanara dispare pret de vreo 3 statii in cabinetul primitor al naşului. Reintoarsa la locul ei, afiseaza un aer destins, ochisorii un pic mariti si poate o idee mai umezi; eh, au stat putin la taine, au povestit depre soarta si despre sistemul de invatamant din Romania, despre viata controlorului putin insingurata de dupa recentul divort. Domnul controlor a fumat mult - de suparare pe tanarul care s-a bagat el repede sa ii ia apararea fetei, invinuindu-l, culmea!, ca ar fi incercat sa ceara mita: e curvasarie pe fata, vroia sa te agate – ce zice el, ca tot ce zboara se mananca… 8 milioane ii dau, ma-sa pe gheata, maxim sa plateasca; si i-o trimt dupa 15 zile, sa nu faca nicio contestatie.
Tanara isi suna iubitul inspumat (cel mai probabil de nervi, insa nu stim sigur) si il anunta blajin ca de acum incolo poate merge gratis cu trenul - pe anumite rute, se intelege… si nu, ma, nu iti face griji, iubi, e batran, hai ma, nu fii nebun, cum te poti gandi la asa ceva… ah si sa vezi, nu imi mai da amenda… m-a iertat.
Cobor din tren si ma sui in metrou, cu gand de casa. Tipul serios, cu bagajul mare fluturand biletelul de aeroport, astepta metroul alaturi de simtul sau civic. Acasa il va astepta si ea, o amenda de 8 milioane. Se simte bine, s-a oferit chiar sa ii fie martor fetei, intr-un eventual proces.
In urechea mintii – scarita si nicovala si toate celelalte repeta inca, isterizate, vocea feminina cu accent moldovenesc; de ceva ceva clar avem nevoie.
Ioana M.
Ma intelegi, prietene, evidenta asemanarii dintre metrou si tren (care li se trage de la lagatura de rudenie) nu are sens sa ti-o mai explic, nici sa ti-o desenez macar. Este o legatura tipica bunic-nepot. Exista insa si alte legaturi subtile si indestructibile ce plutesc in eterul din jurul celor doua si fac asemanarea si mai brutala si mai nociva – oamenii care traiesc pe spinarile si burtile subnumitilor.
Domnul controlor – de profesie naş[i] – s-a lasat pacalit de aspectul major al infantului si n-a crezut in ruptul capului, sau al buzunarului de la veston, ca puştiul cu pricina merita reducerea de elev. Don’shoara, intrerupta din procesul de invatare spornica cu scopul devenii unui neinfricat organ (politienesc) – simti brusc mici pocnituri ale nomenclaturii in vena jugulara si se porni intr-o avalansa lingvistica perfecta si teatrala in apararea micutului pe care il reprezenta.
Si asa se declansara, in fiecare, viziuni proprii asupra subiectului:
- naşul il vedea pe minor aruncat din tren in Craiova sau mai bine chiar din mers, ce atata circ, cu bagaj cu tot, don'shoara!,
- tanara svelta il vedea pe naş asupritor si abuziv si poate material didactic la lectiile de tragere,
- minorul il vedea pe taica-su cum ii aduce la tren buletinul doveditor,
- un tanar subtirel si cam spiritual dpdv civic (aparut din spatele vagonului) il vedea pe naş cum ii dadea amenda pentru presupuse injurii si infamii (ceea ce vazuse si tanara, putin mai devreme),
- blondul pocait de pe locul de la geam incerca in continuare sa il vada pe Dumnezeu,
- femeile cu voci pitigaiate, abia sculate din plictiseala, ii vedeau pe toti si aruncau cu tonalitatile lor subtirele in fiecare in parte.
Doar cersetoarea oarba nu vedea pe nimeni, sau cel putin asa I s-a spus ca ar trebui sa nu vada. Fetitele cantatoare cu parul masliniu isi vedeau de colindul lor si circul cu alaiul de elefanti, gorile si ursi grizzly isi vedea de drum nestingherit pe culoarele trenului.
Peste toti si peste toate, din castile blondului pocait razbeau cu patima disco vocile prozelite si impaciuitoarele “Avem nevoieee de Dumnezeeeu…” ce aveau sa ne urmareasca pe toti mult timp dupa ce lucrurile vor fi luat intorsatura asteptata si libidica.
Dupa un interval de pace, menit ca fiecare sa isi revizuiasca pozitia si banii din dotare – tanara dispare pret de vreo 3 statii in cabinetul primitor al naşului. Reintoarsa la locul ei, afiseaza un aer destins, ochisorii un pic mariti si poate o idee mai umezi; eh, au stat putin la taine, au povestit depre soarta si despre sistemul de invatamant din Romania, despre viata controlorului putin insingurata de dupa recentul divort. Domnul controlor a fumat mult - de suparare pe tanarul care s-a bagat el repede sa ii ia apararea fetei, invinuindu-l, culmea!, ca ar fi incercat sa ceara mita: e curvasarie pe fata, vroia sa te agate – ce zice el, ca tot ce zboara se mananca… 8 milioane ii dau, ma-sa pe gheata, maxim sa plateasca; si i-o trimt dupa 15 zile, sa nu faca nicio contestatie.
Tanara isi suna iubitul inspumat (cel mai probabil de nervi, insa nu stim sigur) si il anunta blajin ca de acum incolo poate merge gratis cu trenul - pe anumite rute, se intelege… si nu, ma, nu iti face griji, iubi, e batran, hai ma, nu fii nebun, cum te poti gandi la asa ceva… ah si sa vezi, nu imi mai da amenda… m-a iertat.
Cobor din tren si ma sui in metrou, cu gand de casa. Tipul serios, cu bagajul mare fluturand biletelul de aeroport, astepta metroul alaturi de simtul sau civic. Acasa il va astepta si ea, o amenda de 8 milioane. Se simte bine, s-a oferit chiar sa ii fie martor fetei, intr-un eventual proces.
In urechea mintii – scarita si nicovala si toate celelalte repeta inca, isterizate, vocea feminina cu accent moldovenesc; de ceva ceva clar avem nevoie.
Ioana M.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)