Ce mai facem pe la metrou

Am auzit mai demult o predica al unui emigrant romano-american pe la o Voce la radio si trebuie sa recunosc ca m-a impresionat, adica le avea, ce mai... Ce spunea el conteaza mai putin, dar cum le mai spunea... Voce de mafiot italian cu inflexiuni de macelar si ti-l puteai usor imagina vioi cu gesturi scurte, burta si chelie a la Danny DeVito.

Si avea omu` un mod al lui de a fi convingator si foooarte pragmatic. Avea o atitudine robusta de om care stie ce vrea si stie ce vorbeste si vreo nevasta infipta pe acasa. Si a dat o pilda (nu-i vorba ca le zicea numai in pilde, si le zicea bine cum le zice tiganul lautar daca e si oltean, aproape de sufletul ascultatorului, de te topeste).

Zice: s-a facut odata o intrecere in New York (adica ce oras o fi - spun asa ca am si eu harul meu si nu ma las mai prejos). Si s-a dat startul si fiecare alerga cum putea si cat de repede il tineau madularele. Ei bine, unu nu a alergat cu ceilalti si in fata unei guri de metrou s-a facut disparut. Si in timp ce altii alergau la suprafata, el ajunge mai repede cu metroul pe partea cealalta, asteapta sa ajunga si ceilalti... Dar intre timp se odihnise... Prinde cursa la finish si castiga.

Imaginati-va cata tristete pentru parintii lui cand au aflat... Cata rusine fata de fratii lor, cata durere...

Adica ce-a facut el? Ce inseamna sa iei metroul, concluzioneaza. Ce inseamna sa mergi pe sub pamant, pe dedesupt, la intuneric, cu dedesupturi... Asa si cu noi. Nu degeaba Mantuitorul ne-a dat calea dreapta. Da (hotarat, cu vocea pe tonalitati joase dupa ce a trecut-o prin toate inflexiunile imaginabile).

Si ziceam, ce mai facem noi pe la metrou? Fugim pana acolo ca sa ajungem acasa si ne dorim sa ne duca in oras la bulevard, frumos imbracati in haina de sarbatoare, sa flirtam cu trecatorii si sa ne hlizim. Dar trebuie sa ajungem acasa, sa ne facem somnul si ne oprim langa un stalp din acelea cu inimioare desenate, sau din acelea cu obscenitati scrijelite si vorbim vorbele pe care nu am apucat sa le spunem in cursul zilei si ne promitem o noua zi cu soare si ca vom merge in oras saptamana urmatoare, negresit cand se face targ (doamne ce asi manca o vata de zahar...), sau expozitie cu vanzare, sau concert. Si mereu, stalpul cu inimioare, sau obscenitati ne face sa ne simtim mai bine si intr-un fel masochist savuram mirosul de metrou, obscenitatile, lipsa de culoare a trecatorilor grabiti fiindca toate astea sunt, intr-un fel, si ale noastre.

Ruxandra
powerd by
Mic breviar anodin project