Vine greu si cand vine e plin de oameni

Saptamana asta am umblat telel(ea) prin metrou si pentru ca cine ma-nsotea si cunostea acea parte a orasului subpamantean, a incurcat statiile prin circuite neuronale greu de precizat, am facut o bucla tur-retur cu metroul intre Muncii si Dristor. Bucla facuta in gol era cumva ca un bug sau un rebut fiindca, dupa cum am putut sa-mi dau seama, nu eram singura acolo, impreuna cu cine ma-nsotea, ci mai erau si alti calatori absenti care pesemne stiau de bug, sau bucla sau ce o fi atunci cand metroul intoarce si raman calatori lenesi care vor sa prinda un loc pe scaun, iar lenea lor parea cu atat mai mare cu cat ramaneau in picioare ca si cum nu ar fi fost dispusi sa iroseasca nici un strop de energie (ipoteza ca le-ar fi fost teama de vreun control nu pare plauzibila dat fiindca metroul e cunoscut prin nonsalanta cu care gazduieste pe toata lumea).

Incepand cu inceputul, metroul imi pare ceea ce poarta de colo-colo pe toata lumea care intra in schimbul unei taxe, sau functii (mai existau si acele abonamente gratuite cu poza si tot tacamul, iar la rubrica functie se nota cu pixul "sotie", "sot " si "fiu" si "fiica", abonamente pe care acum le-au schimbat cu cartele in toata regula) si fara a ma putea considera un expert in acest domeniu, cu toate ca am avut destule ocazii sa vad metroul si ceea ce inseamna el din mai multe unghiuri care mai de care mai diferite, cred ca metroul pe langa a fi un vehicul este un corp de oameni ce pulseaza incoace si incolo ca o meduza, care-incotro, asa ca atunci cand esti inauntru nu mai poti spune cu certitudine intotdeauna daca simpla pozitie a corpului in spatiu inseamna ca esti un individ, sau daca esti o fibra dintr-un muschi colectiv, dar oricum faci parte din multimea lui Gustave Le Bon, iar in situatii nefavorabile (cum ar fi aglomeratia) imprumuti miscarile celor cu care te alaturi si undele corpurilor ce te-mpresoara indiferent daca te poti tine pe propriile picioare atunci cand trenul pune spre exemplu o frana, sau esti genul care cade moale pe trupul vecinului, devenit in astfel de situatii contraparte.

Trecand mai departe, putina lume se imagineaza stand singur in metrou si din punctul de vedere al publicului larg aceasta ar semana cu un serial din "Zona crepusculara", dar daca ar face-o (cum este cazul unor angajati care calatoresc pana la depou), s-ar trezi intr-o zona libera de oameni pe acele coridoare austere si intunecate. Prin coridoare si tronsoane, metroul este si altceva decat un circuit de puncte care te scoate afara. Si daca in piftia aglomerata de oameni esti parte dintr-o meduza, in lipsa oricui te identifici cu vehiculul ca si cum dupa un cataclism, sau inainte de el, lumea devine populata de fiinte non-umane cum ar fi astazi masinile, iar pe atunci reptilele si seamana cu ceea ce simti atunci cand privesti galaxiile asa cum sunt ele reci, sau dupa ce s-au scuturat de toate proiectiile oamenilor.

Ajungand la final, este greu de crezut ca cineva traind experienta descrisa mai sus se poate sustrage impulsului de a actiona si cu exceptia celor care sunt obisnuiti fiind platiti pentru asta cu spor la salariu calculat in procente pentru experienta numita "subteran", oamenii ce conjunctural, intamplator si mai ales neasteptat, se trezesc in atare situatie incep sa faca lucruri ca si cum ar fi singuri pe lume si am auzit de la cineva mai demult cum metroul i-a devenit punga de urlat inainte ca aceasta sa se fi inventata. Dar asta este deja alta poveste.

Eu una imi imaginez ca metroul trebuie sa fi fost la inceput pe la noi un proiect de curte veche bucuresteana prin care se asigura o fuga rapida dintr-o situatie neprevazuta cum ar fi un asediu asupra cetatii, dar pe vremea aceea circulai cu trasura. Dincolo de istorie, reverie si realitatea anodina de astazi, imi amintesc de jocurile din copilarie in care ne imaginam "cum ar fi daca": "Cum ar fi daca am face un tunel in pamant si am ajunge pe partea cealalta a pamantului?" " Hiii, in China, sau America, sau Indonezia, sau pe o insula in oceanul Pacific... Dar ce facem daca dam de apa?""Ei si tu... Luam galeata si o scoatem la capat.""Atunci asa ramane? Are taicatu` vreo lopata pe acasa. Am vazut intr-un film [...]"

Ruxandra - Rapid eye movement mood
powerd by
Mic breviar anodin